Mircea Bornescu, portarul titular al Rapidului, îi transmite din vacanță bunului său prieten, Dani Coman, că poate veni liniștit la Rapid din sezonul viitor.
„Pepe” crede că o concurență între doi portari valoroși nu poate fi decât benefică pentru echipă, iar acest lucru, coroborat cu venirea lui Dinu Gheorghe, o propulsează pe Rapid în favorită la câștigarea viitorului campionat. „Pepe”, spuneai că la Rapid e un vid de putere. Acum ești mulțumit de ultimele mutări? Da, am auzit și eu că vine Dinu Gheorghe președinte. Din punctul meu de vedere, este exact ce ne trebuie. Sunt sigur că sezonul viitor ne vom bate la titlu. Este exclus să mai terminăm în afara cupelor europene cu dânsul alături de noi. Este unul dintre cei mai buni conducători din România.
Știți cine va fi noul antrenor? Din câte știu până acum, antrenor ne va fi Marius Șumudică. El este un om foarte respectat și iubit în Giulești și va avea toată susținerea jucătorilor. Nu cred că-i va face cineva probleme.
Te pregătești de Europa League sau de o vacanță mai lungă? În această perioadă aștept cu sufletul la gură decizia TAS, pentru a merge în Europa League. Vreau neapărat să jucăm în această competiție, deși unii pot spune că nu ne avantajează pentru că ne scurtează vacanța. Eu aș renunța bucuros la orice vacanță pentru a juca în Europa. Cred că și suporterii Rapidului vor asta mai mult ca noi.
Crezi că se mai poate? Eu cred că decizia de la Lausanne ar trebui să ne fie favorabilă. Punctele sunt câștigate pe teren de Rapid și de fanii aceia minunați care au dat zăpada de pe gazon.
Altfel, ce obiectiv ți-ai fixat pentru sezonul viitor? În plan personal, nu mă gândesc să plec de la Rapid până nu câștig un trofeu cu această echipă. Ar fi și culmea, după ce am făcut atâtea sacrificii, să vin în Giulești, deoarece am renunțat și la foarte mulți bani. Apoi, vreau să prind din nou naționala. Eu încă sper la asta.
Se aude că Dani Coman se întoarce în Grant. Te sperie concurența? Absolut deloc. Este unul dintre prietenii mei cei mai buni. Vorbesc des cu el la telefon, chiar mi-a dat niște sfaturi foarte bune când am avut o perioadă mai proastă, așa că nu va fi nicio problemă, dimpotrivă.
Ești din ce în ce mai apropiat de suporteri. Ți-ar plăcea să fii căpitan dacă Lazăr prinde un transfer în străinătate? Sunt mulți jucători la Rapid care ar merita înaintea mea să fie căpitani, cum ar fi Marius Constantin, Bozovic sau Spadacio, așa că relația mea cu fanii nu poate influența acest lucru. Oricum, nu e o problemă asta, să așteptăm mai întâi să plece Lazăr. Deocamdată, el e căpitanul nostru și e foarte bine așa.
24 de meciuri are Mircea Bornescu în poarta Rapidului
83 de meciuri are Dănuț Coman pentru Rapid între anii 2004 și 2009
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER